Una dintre cele mai comune tentații ale unui autor este să creadă că valoarea unei cărți crește odată cu numărul lucrurilor pe care reușește să le introducă în ea.
Se întâmplă mai ales la început. Avem o idee bună și, pentru că nu vrem să pierdem nimic, începem să adăugăm: o poveste de dragoste, o traumă din copilărie, o explicație despre societate, un eseu despre sensul vieții, o intrigă secundară. Fiecare element poate fi bun separat. Împreună, însă, pot distruge exact lucrul de care o carte are nevoie: o promisiune clară.
Fiecare tip de carte vine cu propriile reguli, mai mult sau mai puțin flexibile. Un thriller trebuie să gestioneze suspansul. Un roman psihologic trebuie să intre convingător în interiorul personajelor. Un memoir trebuie să aleagă dintr-o viață întreagă tocmai episoadele care construiesc sensul pe care autorul îl urmărește.
Regulile pot fi încălcate. Dar mai întâi trebuie să știi ce protejează. Limita nu este dușmanul creativității. Uneori este lucrul care o obligă să devină precisă.